Azi e prima zi perfectă... pe teritoriu austriac

16 octombrie 2011 - Azi a fost o zi frumoasă. Azi am descoperit o gramadă de lucruri care m-au facut să ma bucur ca exist și sa-mi dau seama că nu fac umbra pământului degeaba.

Azi a fost ziua ta, my dear big sister, și aș fi vrut sa te strâng în brațe și să-ți urez LA MULȚI ANI, dar recuperam noi de Crăciun.

         Acum doua zile a fost ziua Crisulinei, care mi-a facut cea mai frumoasă surpriză azi – poza cu “place card”-ul de la ziua ei. Și Ștefana mi-a zis ca vă e dor de bubble-oșenia mea. Liviu că nu m-ați uitat și că abia asteaptă să vin acasă. Și asta chiar dacă i-am promis că 3 săptămâni o să-l sâcâi. Și așa o să și fac – vă fac program: mergem la pationar, la deja tradiționala bătaie cu zăpadă urmată de împodobitul bradului (amânate, dar tot nu scăpați), la ciocolată și ceai în Sage. Anuța, Bogu și Marian – pregatiți-va! Vă pup pe toți si da, în primă instanță m-am întristat, dar apoi m-au apucat fluturașii și nodurile în gât. Și pe lângă faptul că nu-mi vine să cred cât de norocoasă sunt că vă am, sunt imens de fericită și din cauză ca ne-am sudat în anii ăștia. Adică aveam senzația ca trag eu de voi să ieșim și să fim impreuna, sau că ieșim în grupul ăsta din cauză că mi s-a cășunat mie să văd mai multe persoane deodată – of of, știu că nu-i frumos, dar cu timpul limitat, e bine să împuști mai mulți iepuri dintr-o lovitură și loviturile să fie cât mai dese. Și uite ca ieșiți pentru ca vreți...

       Pe lângă asta, azi am terminat prima prezentare de care sunt mândră. Am ras în conferința pe skype (am si colege de treaba, chiar foarte simpatice) și chiar o să-mi faca plăcere să prezint.

      Azi am vorbit cu Diana mult, mult si repede și despre o grămadă de chestii. Și am chicotit amandouă ca pe vremuri când veneai să-ți dau ciocolată în cănița ta cu inimioară. Și vezi cum te stalkeresc eu? Peste tot o să trimit tipe care seamănă cu mine că să nu mă uiți și să mă apuce sughițul.

       Azi am vorbit cu tine, mult si bine – aveam de recuperat. Nu mi-am dat seama azi că suntem norocoși, ci acum vreo săptămână; și imi place senzația de stabilitate și de constanță – creștem împreună.

       Azi am stat o oră cu ai mei să le explic minunile noilor tehnologiilor - și tot nu m-am enervat excesiv și tot am râs și am glumit.

       Azi am descoperit niște concerte de muzică clasică și un film la care vreau neapărat să mă duc. Azi mi-a venit chef de citit cărțile pentru facultate și déjà mi-am făcut plan pe mâine.

        Și cu toate că îmi tremură camașa pe mine când mă gândesc la ”THE BIG REAL Project” de la facultate, cu toate că mai nou sunt eu persoana din grup care nu face mare brânză și mă simt ciudat pentru că știu cum e să fii cel care trage mai mult într-un grup, cu toate astea, în seara asta adorm cu zâmbetul pe buze.

P.S. Iar zilele trecute mi-am dat seama că îmi e dor de colegi de facultate cu care credeam că o să am o relație scurtă și neînsemnată, de Copoul de care mă săturasem, de profesori (ei de ăștia știam sigur că o să îmi fie dor) și de persoane care au trecut pasager prin viața mea.

Iar deși azi (și până acum) am acoperit o mare parte din persoanele dragi cu care aș vrea să mai vorbesc, tot au mai rămas câteva. Sper că se știu și că sunt bine. Vorbim cât de curând, nu vă gândiți că scăpați.

Hai sughițați, pentru că voi sunteți cei care imi dați putere să răzbesc! Vă îmbrătișez și promit că următorul post o să fie unul descriptiv și nu atât de emoțional.

„Zâmbește, așa te știu și așa-mi place de tine. Dacă plângi, nu te recunosc”