Cred că încep să
mă acomodez. Cred... sau poate încep să găsesc putere să vă numai ce-mi place
din toate ce mă înconjoară. Ieri seară am fost la un concert clasic, pentru a
doua oară ... în 3 săptămâni. Am noroc că se organizează o serie de concerte la
5 minute de locul unde stau. A fost placut. Mi-a adus aminte de casa.. și apoi
m-a facut sa-mi placa unele chestii la austrieci. În ultima vreme am început să
nu-i mai urăsc ci sa vad ce-mi place. Cred că ăsta e mecanismul meu de
”supraviețuire”, sau ceva de genul. Poate că acum nu mai văd orașul ca ceva
care mă ține departe de casă, de cei dragi si de lucrurile care-mi plac. Poate
am început să mă comport așa cum trebuie și așa cum sunt cu adevărat –
puternică, flexibilă, capabilă să mă adaptez oricărei situații și să văd tot
timpul partea plină a paharului. Sigur, nu totul e roz, se putea și mai bine,
sunt momente în care nu pot să respir de cât de tare îmi e dor și înnebunesc
când mă gândesc că dau cu piciorul unei șanse, că nu profit de ea la maxim, că
încă mă mai gândesc dacă am făcut decizia corectă (ce-i drept, odata la câteva
săptămâni, dar tot există o îndoială. Și va exista întotdeauna, trebuie să
învăț să trăiesc cu ea). Da, asta este, am învățat să accept lucrurile așa cum
sunt, să trăiesc cu ele, sa găsesc forță în lucrurile care-mi plac. Ăsta e
mecanismul creierului meu de a se descurca când vine vorba de dificultăți.
Azi nu am avut internet, așa că
m-am dus la barulețul-cafenea-smth din campus. Muzică bună, prețuri de Austria,
dar mi-a prins bine. Pana și faptul că m-am întors acasă cu părul mirosindu-mi
a fum de țigară mi-a plăcut – îmi e dor și în caut ”acasă” în orice chestie cât
de mică. Se pare că nu sunt genul care când iese din țară înjură românii și
preaslăvește străinii. Da, sunt de admirat, dar eu una am și mai mare admirație
pentru români, care nu sunt altceva decât niște oameni muncitori, materia
cenușie cel mai des importată de alte popoare și îi urăsc din tot sufletul pe
aceia dintre ”români” care ne fac defavoruri și ne strică imaginea – nu suntem
numai o adunătură de țigani furăcioși și de fufe care cântă house.
Divaghez... tot ce vroiam să zic
mai sus e că am intrat in vorba cu două doamne, a fost chiar foarte
binefăcătoare mini-discuția. Am vorbit de faptul că da, germana austriecilor e
al naibii de diferită, m-am complimentat că ”vai”, știu germană foarte bine
(când eu nu făceam altceva decât bâlbâieli și dezacorduri) și au fost
extraordinar de amabile.
Pe de alta parte, dar asta e
deja alt subiect, mă amuză atât de tare când aud străini cărora li se pare mare
lucru sa știi limbi străine. Și acum știu și de ce: în tările ”civilizate”,
dacă știi să spui 2 vorbe în altă limbă străină, în mare parte engleză, deja
ești zeu. Nu se leagă nimeni la cap cu n-șpe mii de limbi străine, dacă a lor e
de circulație europeană sau mondială. Așa că nu e de mirare că sunt atât de
uimiți când aud că știi cate 3-4 limbi străine, iar 2 dintre ele le și vorbești
fluent. Și nouă ni se pare normal – Luați și vă mândriți cu asta, oameni bun!
1 comentarii:
scrii frumos, ai un nou cititor!
Trimiteţi un comentariu