...

Sunete de chitară, corzi scrâșnind… melodie în miez de noapte. Sau chiar e noapte? Tot ce știe este că e întuneric, nu pentru că are ochii închiși, ci pentru că lumânările pâlpâie iar în cameră e o lumină diafană. Și-l ține în brațe, iar melodia curge încet, încet, mai frumos ca orice cântec de zâne, mai armonios ca orice serenadă... Își plimbă mâinile prin păru-i, pe tâmple, pe ochii închiși, instinctiv, fără altă hartă decât cea desenată de melodie. Degetele-i se unduiesc ușor, ușor, în ritmul corzilor, imitând și conducând în același timp. Și tot ce ar vrea e ca momentul să se prelungească la infinit, să-i țină în brațe pe amândoi : el și chitara....