Urăsc faptul că relațiile mele s-au virtualizat, adică în aparență sunt ok, chair mai ok decât înainte… dar în esență se strică pe zi ce trece. Urăsc faptul că imi e dor de persoane carora nu le pasă la fel de mult.

Urăsc faptul că lumea pe aici e focusată și relaxată, nu dau cât pot de mult ci doar cât trebuie, cică simplifică viața, iar mie-mi lipsește sângele ăla-n vene și verva de acasă (nu zic că o găsești chiar oriunde, dar e totuși o diferență considerabilă). 

Urăsc faptul că sunt mai nevrotică și mai sensibilă decât credeam, urăsc faptul că, deși mă lăudasem că am ajuns la nivelul de bitchiness dorit, nu e deloc așa pentru că las lucruri mărunte să mă macine inutil…. Urăsc faptul că încerc să-mi fac relații de durată sau că atunci cănd îmi fac prieteni sunt sinceră… naiva - în loc să suflu și-n iaurt cum imi promit de fiecare dată când mă ard… Urăsc faptul că am tendința bolnavă de a mă lipi definitiv de unele persoane. Urăsc faptul că pot sufoca cu modul meu de a-mi păsa. Urăsc faptul că “nu vreau mult, ci doar ceea ce ofer și eu”, chiar dacă îmi dau seama că nu toată lumea e atat de obsesivă și dedicată. Urăsc faptul că nu mai pot avea discuții pentru că aparent sunt prea tăioasă. Urăsc modul în care se victimizează toata lumea și are senzația că le pun pistolul la tâmplă - vreau să jucăm tenis! Ce-i așa de periculos?
 Urăsc faptul că nu-mi place prefacatoria socială, deși am crescut cu ea și chiar mă descurc – ar fi mai bine dacă nu m-ar ustura pielea de fiecare dată când practic așa ceva. Urăsc faptul că am nevoie de cineva să fiu productivă, că am început să fiu dependentă de persoane și că mai nou nu-mi place să fiu singură. Urăsc faptul că așa mă simt… 

Urăsc faptul că nu fac altceva decat să sper și să visez, că da, sigur, visele devin realitate dacă muncești pentru ele – alte povești de adormit copii. Urăsc faptul că nu pot fi pe aceeasi lungime de undă cu cine trebuie, ci doar cu oricine altcineva. Urăsc faptul că trec zilele fără să-mi dau seama că poate chiar trăiesc cele mai bune luni din punct de vedere profesional, poate chiar personal, și poate ar trebui să profit. Urăsc faptul că idealizez lucruri doar pentru că vreau să le fac suportabile și să-mi gâdil orgoliul. 

Urăsc faptul că nu sunt relaxată, cu aditudine de “ je m’enfiche” și de “cea mai tare din parcare” (mai ales atunci când ar trebui). Urăsc faptul că, în ziua de azi, modestia nu mai e “la moda” ci chiar iți aduce defavoruri și ca e chiar recomandat sa te bagi în față (numai că acum nu se zice așa – aceeasi Mărie cu alta pălărie). Urăsc faptul că e política ușilor deschise și a întrebărilor binevenite, iar când ai o nedumerire ți se răspunde în stil general și filosofic (= de uiți și ce ai întrebat). 

Urăsc faptul că altceva mai bun nu am de făcut decât să vorbesc cu un blog, să mă descarc prin scris... Și mai urăsc faptul că tot ce stiam să fac în stil mare odată, acum nu e altceva decât o prostie fadă și mult prea normală!