Am primit de mai multe ori remarci de genul : 'nu faci decât să-ţi pui întrebări, nu văd că încerci să şi răspunzi la ele' . Aşa am început să-mi dau seama că ăsta e modul meu de cunoaştere, că în momentul în care nu o să am atât de multe dileme, o sa fiu într-o stare cu un grad de plafonare mai mare decat aş vrea...
Mai sunt conştientă şi de faptul că mă 'întind' pe mult prea multe planuri, scuza mea fiind că dacă îmi propun mai multe lucuri, măcar voi reuşi să fac o parte dintre ele. Totoşi, mai 'câştig' ceva, şi anume o zapaceala continuă, un grad de superficialitate şi o sumedenie de întrebări neraspunse din cauza unor probleme a caror rezolvare nu a fost terminată, definitivată.
Şi de aici, de la dorinţa mea de a îmi îmbunătăţi felul în care reacţionez, spre binele meu, s-a ajuns la gânduri despre cât de mult ar trebui să fiu receptivă la ce e în jur şi la cat de multe întrebari şi păreri ar trebui să am....
După părerea mea, felxibilitatea coexistă cu inflexibilitatea, într-o relaţie de invers proporţionalitate(cu cât eşti mai inflexibil, cu atât eşti mai deschis la nou şi , implicit, invers).
De asemenea nu consider că un om este inflexibil atunci când nu îşi încalcă principiile(definiţia lor, din punctul meu de vedere ar fi ' păreri după care ne conducem viaţa, destul de generale cât să nu poată fi schimbate d la o zi la alta, dar şi îndeajuns de personale pentru a se putea aplica pe mai multe planuri').
ah..şi încă o chestie : nuanţele de gri, în care e colorată viaţa.
to be continued... (tot pe la ore târzii o să mă apuce inspiraţia, şi doar dacă mă mai scoate cineva din starea de amorţeală în care văd că s-au afundat majoritatea persoanelor din jurul meu.... sau e doar o impresie? )
