Finding the happiness in unpleasant things

You know the saying “when life hands you lemons, make lemonade” ? Personally I prefer the version in the picture, but for now let's look at the original one. I believe that things are not always black or white, there are different shades of grey to be taken into consideration. And the previously mentioned saying shouldn't always be considered as a shield to protect people from failures, but also a real eye-opener when it comes to situations, encouraging them to squeeze the best out of everything.

On one hand, I know that a person’s nature compels him/her to do certain things only when pleasure, interest, excitement or benefits are in the picture. For instance, you like swimming so when a friend invites you to a pool-party you’ll most definitely accept this proposition. Easy thinking, right?

On the other hand, picture he would've asked you to go bowling, activity that you are not fond of. A person that does not even try to find the silver lining of a really dark cloud (in this case, situation), might lose some great opportunities. Maybe you would've passed on meeting the love of your life at that bowling party. Or your future business partner. Or just missed on some sheer fun.

Last but not least, the idea of unpleasant thing or thing you don’t feel like doing is extremely subjective. This categorization is dependent on timing, current state of mind and possibly also influenced by our previous experiences in life. One tends to look back and label an experience based on the past ones, often not taking into consideration the impact this current activity might have on his/her future - having a 5-year-plan can be quite overwhelming.

In the end,it all goes down to the shades of grey and the fact that we should educate ourselves into always looking on the bright side of things. Furthermore, I believe that life is complicated and unpleasant only if you make it that way. Sure, it may sound like a bunch of psychological things that couldn't possibly be applied in real life, but studies show that having (or at least working on having) a positive view on things will help one to faster achieve his/her goals.

apă înghețată...

Nu-mi place ploaia... Poate doar cea de vară, care e caldă si ușoară și-mi aduce minte de copilărie, de zilele petrecute la bunici, la munte. Dar în general, o asociez cu frig, umezeală deloc plăcută și planuri care suferă modificări.

Cu zăpada e cu totul altă poveste. Îmi place mirosul ei, prima zăpadă, aia pufoasă și deloc apoasă. Îmi place să mă plimb prin zăpadă, să-mi foșnească sub picioare, să fac îngerași, cazemate. Ador plimbările în zăpadă cu prieteni, urmate de împodobitul bradului, cadouri și voie bună. Iubesc plimbările în doi, noaptea la lumina felinarelor, cu miros de zăpadă și portocale. Piruiete cu fața spre fulgii mari care cad din cer, nasuri roșii, săruturi înghețate.

Dar azi nu e ca de obicei. Azi iubesc ploaia care a spulberat zăpada. Azi îi mulțumesc că a făcut să dispară albul pufos, care-mi amintește și mai mult că lucrurile nu sunt deloc așa cum ar trebui, ci din contră. Azi văd ploaia ca pe un dar. Mâine nu o să mă mai pot ascunde în casă ca azi, va trebui să ies, să înfrunt lumea de afară. Fără zăpadă, doar apă în exces, frig, cer înnorat și nici o rază de soare.

 Mulțumesc ploaie...

sursă foto: http://tb.ziareromania.ro

Vreau să vin, nu vreau să plec...

În ultima vreme trăiesc cu nervii întinși la maxim și într-o stare de ”făcut-nimica” în același timp. Ar fi redundant și plictisitor să spun că am ajuns la un internship care nu mă satisface pe plan profesional. Și mai inutil să tot repet acest lucru și pentru că de la o vreme am început să văd doar partea bună - sau să fiu așa de amorțită și la un nivel atât de ridicat de frustrare și dezorientare că deja nu mai văd partea proastă. Am noroc de un colectiv foarte fain, care chiar dacă știe că sunt de formă acolo, nu mă dă la o parte. Cu unii dintre colegi chiar pot să zic că am avut conversații mai lungi de 5 minute small-talk. Ăsta e și unul dintre motivele care mă face să mă gândesc de două ori la decizia de a scurta ”răul” și de a mă întoarce acasă. Ar mai fi și faptul că nu învăț nimic, sau nimic ce aș vrea. Nu neg și lipsa mea de motivare survenită după nenumărate încercări timide și stresate, de a trage de oameni să îmi dea task-uri, încercări bineînțeles eșuate într-un final.

Ar fi două opțiuni, întoarcerea acasă sau plecarea în alt tărâm al fâgâduinței. Complacerea în situația actuală pierde teren și deja nu mai poate fi trecută la nivelul de opțiune de decizie. Și totuși, în toată goana și toate căutările mele, s-a intâmplat să mă pierd mai mult decât m-am pierdut vreodată și mă gândesc sincer că de data asta va fi mult, dar mult mai greu să mă adun...


source photo: http://k177y.wordpress.com

1 an de "Austrian life"

A început din nou să fie frig, să ploua și să fie umezeală... vreme de toamnă fără urme de vară, poate doar cu frecvente aduceri aminte de iarnă. Adică exact așa cum am cunoscut Viena pentru prima dată... Într-un fel primele zile au fost reconfortante și familiare. Mă gândeam că totuși e foarte importantă vremea atunci când călătorești într-un loc nou, pentru că mereu prima impresie, prima perioadă petrecută într-un loc va rămâne ca o etichetă.... mă întrebam dacă mi-ar mai fi plăcut Barcelona dacă aș fi mers iarna și nu vara (sigur da).

Prima zi în Viena a fost pe 20 septembrie 2011. După două zile de condus (stați liniștiți, n-am condus eu), pe 19 septembrie am ajuns în Krems cu mașina încărcată, am fost ajutată de părinții mei grijulii să mă instalez în camera de cămin, care pot sa zic că am știut că o să fie a mea din primele poze văzute. Cum pe 20 septembre 2011 ai mei au aniversat 25 de ani de la căsătorie (Felicitari lor!), chiar dacă vremea era mai mult de stat în casă, sub multe pături și cu o cană aburindă de ceai în mâini, am decis totuși să mergem la Viena, că doar deh, e rost de sărbătorit. Și pentru că după aproape două ore de plimbat prin oraș, de încurcat primăria cu o catedrală și de văzut mirificul Dom al lui nenea sfânt Ștefan (care era 90% acoperit de pânze - lucrări de restaurare), am decis să intrăm într-o cafenea, sa fim vienezi.

Cam ciudat cum am avut prima experienta adevarata de maturizare abia dupa ce am terminat facultatea, alti "copii" ies din sanul cald al familiei la 19 ani, eu am avut norocul sa mai copilaresc putin. Sunt multe de spus, a fost o experienta benefica si abia astept sa vad ce urmeaza.

Si totusi, ce-am invatat despre mine in ultimul an?

• Zona de confort de acasă nu era una negativă, cel puțin nu pe plan personal. Totusi e bine sa nu te plafonezi si sa cauti sa te imbunatatesti incontinuu.
• Am muncit cu drag și spor să-mi creez relațiile de prietenie și cercurile de prieteni nebuni - am adunat amintiri care ne-au legat și asta s-a întâmplat în timp
• E ok să-ți fie dor de toată lumea când te simți singur - e ok să dai tu primul semne de viață, chiar dacă nu ai mai vorbit cu X de ani buni pentru că poți fi surprins să primești răspuns (Deci am lăsat mândria adolescentină la o parte, cel puțin la capitolul asta).
• Prietenii adevărați se păstrează,
• In plus, distanța e o scuză perfectă, așa că la un anumit nivel poate face chiar bine
• Iubirea adevărată devine mai puternică - e ca un test suprem. E nevoie de multă răbdare, încredere și timp pe skype.
• Răbdare răbdare, răbdare....răbdare... infinită aș putea spune.

melodiile noastre

Dacă ar fi să mă întrebe cineva ce melodii îmi vin în minte cand mă gândesc la noi, probabil i-aș face o listă lunga cu o gramada de melodii, care ne-au obsedat pentru cateva zile pentru ca unul dintre noi i-a făcut cunoștință celuilalt cu ele.
Dar sunt câteva melodii care marchează momente frumoase, care de fiecare dată-mi pun noduri în gât și fluturi în stomac. Cel puțin pentru mine...





Luna amară - Roșu aprins
Primul concert împreună, chiar dacă nimeni din jur nu știa, prima lună când eram atât de cu capul în nori că mă mir cum de mai știam să mănânc, perioadă în care nu-mi venea să cred ce se întâmplă, în care mă condamnam, panicam sau săream în sus de fericire pe rând și mă pișcam încontinuu să văd dacă visez. (clipul din postare e chiar de la concertul respectiv)

Alina Manole - Lună pătrată
La fel, un cocert în care am fost cea mai lipicioasă dintre lipitori, deși nu-mi stă în fire, mai ales în public. Momente în care mă bucuram că sunt acasă, cu muzică bună, în locuri dragi și cu oameni și mai dragi. Aveam nevoie de combinația asta magică ca de aer, mai ales aveam nevoie să-mi iau provizii pentru perioada petrecută departe de acasă. La concertul asta am primit o surpriză genială și totul a fost absolut perfect, chiar dacă tanti din spate se plângea că ”dați-vă mai într-o parte, că noi nu vedem nimic”.

Beatles - Hey Jude + Honey Pie
Pentru că serenadele se fac mai nou pe Skype, pentru că versurile ni se potrivesc, pentru că Honey Pie are ”so won't you please come home?”, iar Hey Jude are, printre altele, ”take a sad song and make it better” (și pentru că am cantat-o și împreună)


Pentru că uneori nu e nevoie decât de două brațe și de o anumită îmbrățișare... și de soundrack-ul nostru...

p.s. mai sunt atâtea și atâtea melodii ale noastre, dar creierul meu s-a setat astăzi pe acestea. Azi ascult Luna amară, Alina Manole și Beatles și pășesc pe drumul amintirilor pavat cu zâmbete, piele de găină, fluturi în stomac și noduri în gât...

sursa clip Luna Amara & clipuri Beatles : youtube.com
sursa clip Alina Manole: arhiva proprie

Cu trotineta la metrou...

Jurnal, 1.08.2012
De mică mă gandeam cum ar fi să locuiesc în Viena. De fapt, mă gândeam că ar fi măcar drăguț să o vizitez. Zilelel astea m-am gândit că „be careful what you wish for, it might come true”. DA! sunt in Viena, ieri m-am înregistrat la primarie, e totul legal.... Dar nu e deloc exciting. Am început să cunosc orașul încă din septembrie anul trecut, l-am bătut de multe ori la pas. Dar nu pot spune că m-am îndragostit de el, chiar dacă i-am dat șanse nenumărate. Sper doar ca la un moment dat să privesc în urmă și să mă pot mândri cu faptul că ”am  fost vieneză pentru un an”, dar tare cred eu că momentele de genul nu vor mai conta.

În fiecare dimineață merg cu metro-ul. Locul de ”muncă” nu e decât la șase stații, dar bibicleta mea de clowni are pană și subsemnata nu are timp (de fapt energie,chef și program normal la atelierul de reparări biciclete) să se ducă să o rezolve. Până atunci, hai să uzăm metro-ul. Pe perioada verii sunt abonamente lunare pentru studenți cu 30 euro, iar în timpul anului, abonamente pentru tot semestrul, adică septembrie-ianuarie și februarie-iunie (75 euro dacă stai în Viena, 150 dacă nu). Hai să nu facem conversia în lei, sau Doamne ferește să comparăm cu 12,4 lei pe lună pentru abonamentul studențesc din Iași.

Și ca să vă explic ce legătură are titlul, e un trend care mie mi se pare ciudat, comic și practic în același timp - trotinete pentru cei mari. Vezi oameni în toată regula, îmbrăcați formal sau nu, mergând pe trotinete, că deh! e mai rapid decât mersul normal. Ori aici imi pun problema: nația contrastelor - nu se grăbesc,dar se grăbesc, nu sunt super explozivi, stresați, intrați în priză, curentați, dar totuși se grăbesc. Sau poate e doar cool. Voi ce părere aveți?

site-uri care provoacă dependență... pozitivă! (1)

Acest post nu va fi alocat Facebook-ului, Yahoo-ului sau altor provideri de e-mail, jocurilor online sau altor site-uri care, să recunoaștem, nu provoacă dependență pozitivă, ci din contră, una negativă. Cum de aproape șapte săptămâni nu fac altceva decât ”internet mediated research” presărat ici pe colo de vreo sursa offline, e inevitabil să nu fac ”pauze mici și dese” pentru a citi si a ajunge din link în link la chestii care mă interesează pe mine și nu sunt pentru teza de master sau pentru companie. Ce e drept, unele din linkuri îmi erau deja prietene de ceva timp, altele sunt mai nouțe. În speranța că veți descoperi și voi ceva care să vă gâdile preferințele (poate nu pe pagina X, ci pe linkul de pe Pagina X, care avea link pe Pagina Y și uite asa ați ajuns la Pagina Z care e super), vă las cu următoarele descrieri

belva.ro
De Belva am aflat la conferința menționată într-un post anterior. Eram mai mult curioasă de ce anume e Belva, de cum scriu X si Y pe care le-am auzit la OCD și de ce-i așa special la blogul lor - că trebuia să fie ceva, de vreme ce-l promovau, nu? Recunosc, nu m-a prins imediat microbul, au fost luni bune în care facultatea a trecut pe primul loc și nu cititul blogurilor colective - mergeam în bibliotecă să conspectez fără distracți precum netul. Dar mai ales de când am plecat din Iași, avema nevoie să văd ce mai e prin oraș, ce mai scriu ieșencele pe care le identificasem ca fiind cu inspirație, pasiune, nerv și jovialitate. Așa că acum nu trec două zile fără să văd ce mai e pe Belva, sau măcar să mă inspir din Răsfățul zilei.

1cartepestaptamana.ro
Peste blogul ăsta nici nu mai știu cum am dat, cert e că a fost mană cerească, pentru că am mai descoperit alte site-ul utile în articole. Ce-i drept, nu toate postările sunt formale, scrotoase sau extrem de profesionale, dar găsești unele linkuri pe motivare personală care pe mine chiar m-au încântat, cel puțin la momentul respectiv.

coursera
De site-ul ăsta am aflat de pe cel menționat anterior (ce va ziceam eu de avantajele linked open data). Și deja m-am înscris la câteva cursuri și am fost atât de încântată că am și recomandat altora să folosească platforma. User friendly și foarte inteligentă - ai cursul, slide-uririle, quizuri și forum pentru fiecare curs  - ideea e ca participanții să se ajute între ei, pornind de la ideea că fiind un curs pe internet nu poate fi culture focused, așa că dacă toți cursanții ruși fac un study group, s-ar putea sa-și explice lucrurile altfel decât cursanții spanioli  (cultural background and all that). Ce imi place, pe lângă faptul că poți parcurge cursurile când vrei tu (ai termene limită doar la quiz-uri sau examenele finale), e că e foarte informal, în sensul bun al cuvântului, și că ajungi să auzi profesori de la universități de renume (ex. University of Pennsylvania, Princeton, Stanford, Michigan ș.a.), oameni pe care poate nu i-ai fi cunoscut altfel - chiar unul dintre profesori zicea că ”e posibil să ne întâlnim în persoană pe parcursul acestui curs”. Minunile tehnologiei, nu?

Coupon mania - Groupon, FunGroup, FunDeal
Trebuie să recunosc: încă de acum mai bine de doi ani folosesc Groupon pentru a avea acces la cele mai bune oferte. Și prin urmare am luat contact și cu aferentele copii, care chiar își fac și ele treaba, fiind mai locale (ex. fungroup). De când sunt în Austria, bineînțeles că am luat cu asalt site-ul groupon austriac, doar așa am acces la prețuri normale (din punctul meu de vedere, și nu neapărat comparate cu prețurile din România).

imdb 
Nu mai are nevoie de nici o prezentare - enciclopedia enciclopediilor, ”geek information” cum ar numi-o unii. Sincer, dacă nu era imdb, nu cred că primeam vreodată remarci din partea prietenilor cum ar fi ”Dumnezeule, tu știi cum îi cheamă pe TOȚI actorii!?”

quora
Ideea aceste comunități mi s-a părut foarte interesantă. Da, e drept că nu au inventat roata - și Yahoo are de ani buni aceeași platformă, Yahoo Answers, dar quora arată încă o dată că felul cum aranjezi unele feature-uri și prezinți un produs/serviciu chiar pot face diferența. Ce-i drept, nu am petrecut atât de mult timp pe acest portal, având contul activat doar de câteva săptămâni, prin urmare nu-mi pot da cu o părere prea avizată.

În speranța că voi găsi și alte site-uri demne de postat și descris (și pe care trebuie, dar trebuie să le accesez măcar o dată la două-trei zile) , va urma...

sursa foto: www.cheaphosting.biz 

some months after...

Am realizat zilele trecute că a trecut mai bine de 1 an ( 16 luni mai exact, împlinite pe 5 august a.c.) de când am aflat de online marketing de la persoanele din domeniu și de când mi s-a aprins beculețul că ”uite nene, ceva care mi s-ar putea potrivi, ca deh, îmi place online-ul si e de viitor”. Asta pentru că am avut inspirația de moment sa mă înscriu pe loc (locurile s-au ocupat în câteva ore) și să particip la Online Career Day, ediția a 4-a (găsiți slide-urile aici ).
De atunci și până acum, nu pot să spun că evoluția mea ân domeniu a fost fulgerătoare. Da, am avut o licență, o schimbare de mediu odată cu mutarea in Austria și alte drame persoanale de adaptare si regăsire a eu-lui. Dar totuși, progresul nu este comparabil cu cle din mintea mea creață.
De citit am citit, tot nu pot spune că știu nici 20%, mi se pare un domeniu cu atât mai vast cu cât mai citesc ceva. Dar am avut noroc semestrul trecut că am participat la Google Online Marketing Challenge, în cadrul unui curs de e-marketing de la universitate. Aici chiar te joci mai mult cu lopățica în nisip, treci la lopată mai mare și la lucruri practice. Aici te ambiționezi, te stresezi că n-ai decât câteva săptămâni la dispoziție să miști ceva și colegi care nu neapărat sunt la fel de entuziaști ca tine. Pe scurt, am primit săptămâna trecută rezultatele - am ieșit în primele 260 de echipe, cu o campanie strong. Da, se putea și mai rău, dar nu pot să nu rămân cu gândul la locurile din semi-finală măcar. Nu premiul fizic mă atrage pe mine, ci statutul oferit.

Până atunci, am documentație de citit. Iar mai în glumă, mai in serios, de făcut teste. Ca acesta de mai jos. Genial făcut testul, mi-a plăcut. De fapt asta a fost și instigatorul postării de față, dar nu puteam sa-l pun așa, fără nici o introducere.



sursa: SEO Cartoon Quiz

fabul(o)a(sa)...

Lipsa de motivație, interes și stilul tot mai ”profesionist” de a pierde timpul la birou m-au făcut sa deschid e-mail-urile de la Kudica și să dau peste acest test. Dacă erau mai mult de 6 intrebări, probabil că nu-l duceam la bun sfârșit - prea multa brownie și cafea. 

Totuși mi-a plăcut rezultatul, așa că m-am gândit să-l împărtășesc cu voi.

p.s. Nu știu dacă voi păstra această postare sau dacă o voi șterge. Ce e drept e că de câteva săptămân bune intru mai des pe blog, scriu ceva, dar mă opresc și nu public articolul din cauză că nu mi se pare bine documentat sau că subiectul nu e interesant. Dar gata! Promisesem asta toamnă că blogul va deveni jurnalul meu de călătorie spirituală și fizică. Nu m-am ținut de cuvânt, iar impresiile vor fi deacum la rece. Dar voi începe să postez. De ce? Pentru că e cea mai buna metodă de a mă descărca și pentru că vreau sa ma uit peste ani la rândurile astea și să mă bucur că mi-am documentat trăirile și experiențele, pentru că vrea să văd cum ”cresc”.

Urăsc faptul că relațiile mele s-au virtualizat, adică în aparență sunt ok, chair mai ok decât înainte… dar în esență se strică pe zi ce trece. Urăsc faptul că imi e dor de persoane cărora nu le pasă la fel de mult.

Urăsc faptul că lumea pe aici e focusată și relaxată, nu dau cât pot de mult ci doar cât trebuie, cică simplifică viața, iar mie-mi lipsește sângele ăla-n vene și verva de acasă (nu zic că o găsești chiar oriunde, dar e totuși o diferență considerabilă). 

Urăsc faptul că sunt mai nevrotică și mai sensibilă decât credeam, urăsc faptul că, deși mă lăudasem că am ajuns la nivelul de bitchiness dorit, nu e deloc așa pentru că las lucruri mărunte să mă macine inutil…. Urăsc faptul că încerc să-mi fac relații de durată sau că atunci cănd îmi fac prieteni sunt sinceră… naiva - în loc să suflu și-n iaurt cum imi promit de fiecare dată când mă ard… Urăsc faptul că am tendința bolnavă de a mă lipi definitiv de unele persoane. Urăsc faptul că pot sufoca cu modul meu de a-mi păsa. Urăsc faptul că “nu vreau mult, ci doar ceea ce ofer și eu”, chiar dacă îmi dau seama că nu toată lumea e atat de obsesivă și dedicată. Urăsc faptul că nu mai pot avea discuții pentru că aparent sunt prea tăioasă. Urăsc modul în care se victimizează toata lumea și are senzația că le pun pistolul la tâmplă - vreau să jucăm tenis! Ce-i așa de periculos?
 Urăsc faptul că nu-mi place prefacatoria socială, deși am crescut cu ea și chiar mă descurc – ar fi mai bine dacă nu m-ar ustura pielea de fiecare dată când practic așa ceva. Urăsc faptul că am nevoie de cineva să fiu productivă, că am început să fiu dependentă de persoane și că mai nou nu-mi place să fiu singură. Urăsc faptul că așa mă simt… 

Urăsc faptul că nu fac altceva decat să sper și să visez, că da, sigur, visele devin realitate dacă muncești pentru ele – alte povești de adormit copii. Urăsc faptul că nu pot fi pe aceeasi lungime de undă cu cine trebuie, ci doar cu oricine altcineva. Urăsc faptul că trec zilele fără să-mi dau seama că poate chiar trăiesc cele mai bune luni din punct de vedere profesional, poate chiar personal, și poate ar trebui să profit. Urăsc faptul că idealizez lucruri doar pentru că vreau să le fac suportabile și să-mi gâdil orgoliul. 

Urăsc faptul că nu sunt relaxată, cu aditudine de “ je m’enfiche” și de “cea mai tare din parcare” (mai ales atunci când ar trebui). Urăsc faptul că, în ziua de azi, modestia nu mai e “la moda” ci chiar iți aduce defavoruri și ca e chiar recomandat sa te bagi în față (numai că acum nu se zice așa – aceeasi Mărie cu alta pălărie). Urăsc faptul că e política ușilor deschise și a întrebărilor binevenite, iar când ai o nedumerire ți se răspunde în stil general și filosofic (= de uiți și ce ai întrebat). 

Urăsc faptul că altceva mai bun nu am de făcut decât să vorbesc cu un blog, să mă descarc prin scris... Și mai urăsc faptul că tot ce stiam să fac în stil mare odată, acum nu e altceva decât o prostie fadă și mult prea normală!

sursa foto: anonymhate.blogspot.com

Acomodare?

20 noiembrie 2011 23:53

               

         Cred că încep să mă acomodez. Cred... sau poate încep să găsesc putere să vă numai ce-mi place din toate ce mă înconjoară. Ieri seară am fost la un concert clasic, pentru a doua oară ... în 3 săptămâni. Am noroc că se organizează o serie de concerte la 5 minute de locul unde stau. A fost placut. Mi-a adus aminte de casa.. și apoi m-a făcut să-mi placă unele chestii la austrieci. În ultima vreme am început să nu-i mai urăsc ci să vad numai ce-mi place. Cred că ăsta e mecanismul meu de ”supraviețuire”, sau ceva de genul. Poate că acum nu mai văd orașul ca ceva care mă ține departe de casă, de cei dragi si de lucrurile care-mi plac. Poate am început să mă comport așa cum trebuie și așa cum sunt cu adevărat – puternică, flexibilă, capabilă să mă adaptez oricărei situații și să văd tot timpul partea plină a paharului. Sigur, nu totul e roz, se putea și mai bine, sunt momente în care nu pot să respir de cât de tare îmi e dor și înnebunesc când mă gândesc că dau cu piciorul unei șanse, că nu profit de ea la maxim, că încă mă mai gândesc dacă am făcut decizia corectă (ce-i drept, odata la câteva săptămâni, dar tot există o îndoială. Și va exista întotdeauna, trebuie să învăț să trăiesc cu ea). Da, asta este, am învățat să accept lucrurile așa cum sunt, să trăiesc cu ele, sa găsesc forță în lucrurile care-mi plac. Ăsta e mecanismul creierului meu de a se descurca când vine vorba de dificultăți.

                Azi nu am avut internet, așa că m-am dus la barulețul-cafenea-smth din campus. Muzică bună, prețuri de Austria, dar mi-a prins bine. Pana și faptul că m-am întors acasă cu părul mirosindu-mi a fum de țigară mi-a plăcut – îmi e dor și în caut ”acasă” în orice chestie cât de mică. Se pare că nu sunt genul care când iese din țară înjură românii și preaslăvește străinii. Da, sunt de admirat, dar eu una am și mai mare admirație pentru români, care nu sunt altceva decât niște oameni muncitori, materia cenușie cel mai des importată de alte popoare și îi urăsc din tot sufletul pe aceia dintre ”români” care ne fac defavoruri și ne strică imaginea – nu suntem numai o adunătură de țigani furăcioși și de fufe care cântă house.

                Divaghez... tot ce vroiam să zic mai sus e că am intrat in vorba cu două doamne, a fost chiar foarte binefăcătoare mini-discuția. Am vorbit de faptul că da, germana austriecilor e al naibii de diferită, m-am complimentat că ”vai”, știu germană foarte bine (când eu nu făceam altceva decât bâlbâieli și dezacorduri) și au fost extraordinar de amabile.

                Pe de alta parte, dar asta e deja alt subiect, mă amuză atât de tare când aud străini cărora li se pare mare lucru sa știi limbi străine. Și acum știu și de ce: în tările ”civilizate”, dacă știi să spui 2 vorbe în altă limbă străină, în mare parte engleză, deja ești zeu. Nu se leagă nimeni la cap cu n-șpe mii de limbi străine, dacă a lor e de circulație europeană sau mondială. Așa că nu e de mirare că sunt atât de uimiți când aud că știi cate 3-4 limbi străine, iar 2 dintre ele le și vorbești fluent. Și nouă ni se pare normal – Luați și vă mândriți cu asta, oameni bun!

Transformare...

          Când am făcut blogul mi-am promis că nu voi scrie decât articole interesante, argumentative, oareșcum personale. Nu va fi un jurnal, ci mai degraba un potpuriu de lucruri cât-de-cât bine scrise (a se citi prost scrise dar care pot fi trecute cu vederea ca fiind ok).
          În ultima vreme m-am gândit să-l transform... în jurnal de călătorie (fizică sau psihică). Da, sunt mult afară din zona mea de confort, atât fizic cât și psihic; totuși, din cauza vremii și cred că și a energiei puse în activitatea de ”acomodare”, nu am reușit să călătoresc pe cât de mult aș fi vrut - dacă am plecat undeva a fost pentru că așa au fost circumstanțele, nu pentru că mi-am plănuit (a.k.a. excursii cu grupa).
          Așa că voi publica și prostii deacuma - și asa nimeni nu le citește. Dar e mai simplu pentru mine să am o versiune care nu o pot șterge sau pierde.
          Cam asta e cu justificarea... nici nu știu de ce am făcut-o. Poate din dorința mea compulsivă de a face ordine peste tot. Strașnic de afurisit ”defect-calitate”!

butterflies...

  Când a fost ultima dată când ai avut fluturași în stomac pentru că te gândeai la mine?

...

Sunete de chitară, corzi scrâșnind… melodie în miez de noapte. Sau chiar e noapte? Tot ce știe este că e întuneric, nu pentru că are ochii închiși, ci pentru că lumânările pâlpâie iar în cameră e o lumină diafană. Și-l ține în brațe, iar melodia curge încet, încet, mai frumos ca orice cântec de zâne, mai armonios ca orice serenadă... Își plimbă mâinile prin păru-i, pe tâmple, pe ochii închiși, instinctiv, fără altă hartă decât cea desenată de melodie. Degetele-i se unduiesc ușor, ușor, în ritmul corzilor, imitând și conducând în același timp. Și tot ce ar vrea e ca momentul să se prelungească la infinit, să-i țină în brațe pe amândoi : el și chitara.... 

Azi e prima zi perfectă... pe teritoriu austriac

16 octombrie 2011 - Azi a fost o zi frumoasă. Azi am descoperit o gramadă de lucruri care m-au facut să ma bucur ca exist și sa-mi dau seama că nu fac umbra pământului degeaba.

Azi a fost ziua ta, my dear big sister, și aș fi vrut sa te strâng în brațe și să-ți urez LA MULȚI ANI, dar recuperam noi de Crăciun.

         Acum doua zile a fost ziua Crisulinei, care mi-a facut cea mai frumoasă surpriză azi – poza cu “place card”-ul de la ziua ei. Și Ștefana mi-a zis ca vă e dor de bubble-oșenia mea. Liviu că nu m-ați uitat și că abia asteaptă să vin acasă. Și asta chiar dacă i-am promis că 3 săptămâni o să-l sâcâi. Și așa o să și fac – vă fac program: mergem la pationar, la deja tradiționala bătaie cu zăpadă urmată de împodobitul bradului (amânate, dar tot nu scăpați), la ciocolată și ceai în Sage. Anuța, Bogu și Marian – pregatiți-va! Vă pup pe toți si da, în primă instanță m-am întristat, dar apoi m-au apucat fluturașii și nodurile în gât. Și pe lângă faptul că nu-mi vine să cred cât de norocoasă sunt că vă am, sunt imens de fericită și din cauză ca ne-am sudat în anii ăștia. Adică aveam senzația ca trag eu de voi să ieșim și să fim impreuna, sau că ieșim în grupul ăsta din cauză că mi s-a cășunat mie să văd mai multe persoane deodată – of of, știu că nu-i frumos, dar cu timpul limitat, e bine să împuști mai mulți iepuri dintr-o lovitură și loviturile să fie cât mai dese. Și uite ca ieșiți pentru ca vreți...

       Pe lângă asta, azi am terminat prima prezentare de care sunt mândră. Am ras în conferința pe skype (am si colege de treaba, chiar foarte simpatice) și chiar o să-mi faca plăcere să prezint.

      Azi am vorbit cu Diana mult, mult si repede și despre o grămadă de chestii. Și am chicotit amandouă ca pe vremuri când veneai să-ți dau ciocolată în cănița ta cu inimioară. Și vezi cum te stalkeresc eu? Peste tot o să trimit tipe care seamănă cu mine că să nu mă uiți și să mă apuce sughițul.

       Azi am vorbit cu tine, mult si bine – aveam de recuperat. Nu mi-am dat seama azi că suntem norocoși, ci acum vreo săptămână; și imi place senzația de stabilitate și de constanță – creștem împreună.

       Azi am stat o oră cu ai mei să le explic minunile noilor tehnologiilor - și tot nu m-am enervat excesiv și tot am râs și am glumit.

       Azi am descoperit niște concerte de muzică clasică și un film la care vreau neapărat să mă duc. Azi mi-a venit chef de citit cărțile pentru facultate și déjà mi-am făcut plan pe mâine.

        Și cu toate că îmi tremură camașa pe mine când mă gândesc la ”THE BIG REAL Project” de la facultate, cu toate că mai nou sunt eu persoana din grup care nu face mare brânză și mă simt ciudat pentru că știu cum e să fii cel care trage mai mult într-un grup, cu toate astea, în seara asta adorm cu zâmbetul pe buze.

P.S. Iar zilele trecute mi-am dat seama că îmi e dor de colegi de facultate cu care credeam că o să am o relație scurtă și neînsemnată, de Copoul de care mă săturasem, de profesori (ei de ăștia știam sigur că o să îmi fie dor) și de persoane care au trecut pasager prin viața mea.

Iar deși azi (și până acum) am acoperit o mare parte din persoanele dragi cu care aș vrea să mai vorbesc, tot au mai rămas câteva. Sper că se știu și că sunt bine. Vorbim cât de curând, nu vă gândiți că scăpați.

Hai sughițați, pentru că voi sunteți cei care imi dați putere să răzbesc! Vă îmbrătișez și promit că următorul post o să fie unul descriptiv și nu atât de emoțional.

„Zâmbește, așa te știu și așa-mi place de tine. Dacă plângi, nu te recunosc”

cute quiz... :D

Ştiu că pe la noi nu se crede în reîncarnare, că e o chestie specifică budiştilor şi nu creştinilor, dar eu una am fost întrebată/suspectată de câteva ori ce am fost sau ce-aş vrea să fiu într-o viaţă următoare sau anterioară.

Aşa că mi s-a părut înteresant quiz-ul pe care vi-l propun... mai ales că aveam timp de omorât, sau de pierdut(ocupaţie la care ma pricep cel mai bine, dau şi lecţii, la nivel superior deacum). Şi mai ales că mi-a plăcut şi rezultatul. :D

So, enjoy!

Here's mine :

Căţel
"Eşti veselă, prietenoasă şi parcă priveşti lumea printr-o pereche de ochelari cu lentile roz. Asta pentru că animalul din sufletul tau e un căţeluş optimist ce caută distracţie, prieteni şi, nu în ultimul rând, multă iubire şi afecţiune. Prin urmare eşti întotdeauna înconjurată de oameni. Singuratatea te deprimă deoarece îţi taie principala sursă de energie, contactul uman.

Cum curiozitatea e o trăsătură importantă a ta îţi place să îţi bagi năsucul peste tot, chiar şi în lucrurile care nu au nici o treabă cu tine. Din pacate, îţi poţi pierde interesul pentru un anume lucru la fel de repede dacă nu apare ceva nou.

Ca orice căţeluş care se respectă, loialitatea şi afecţiunea sunt trăsături majore ale personalităţii tale. Legi prietenii pe viaţă iar într-o relaţie iubeşti cu fiecare părticică din tine pentru totdeauna. Chiar şi atunci când o relaţie se întâmplă să nu meargă tot mai păstrezi afecţiune pentru bărbatul care a fost lângă tine."

Delicate...

Doar când o să ajungi să-ţi placă până şi defectele persoanei de lângă tine, să accepţi că fac parte din ea, că o defintesc ca şi individ, îi conturează caracterul, temperamentul şi-i accentuează trăsăturile, calităţile. Când nu te vei mai everva de fiecare dată când nu-ţi convine cum s-a comportat, ce raţionamente a făcut sau ce-a rostit... atunci poţi spune ca o iubeşti, din tot sufletul, cu toata fiinţa ta...
O iubeşti cu adevărat, complet şi complex.

Aşa că până atunci, calmează-te, taci, observă şi nu risipi magia şi încărcătura emoţională ale cuvintelor “te iubesc”.

Reasons to love...

Am vrut să postez cele de mai jos de 8 martie, dar se vede că m-am luat cu altele. Mi le-a adus la cunoştinţă un prieten, foarte bun pe vremea aia, ne ziceam "best friends".... anyways, şi acum îmi aduc un zâmbet când le recitesc. Enjoy!

"Iată câteva motive pentru care ne plac nouă,băieţilor,fetele:
1. Miros întotdeauna bine, chair dacă nu mai au şampon.
2. Felul în care îşi lasă căpşoarele pe umerii noştri.
3. Ce drăgălaşe sunt când dorm.
4. Uşurinţa cu care se potrivesc în braţele noastre.
5. Felul în care te sarută şi, ca prin minune, totul devine perfect.
6. Ce haioase sunt când mănâncă.
7. Le trebuie ore în şir pentru a se îmbrăca, dar la sfârşit îţi dai seama că a meritat aşteptarea cu vârf şi îndesat.
8. Pentru că sunt calde chiar şi atunci când afară sunt -30 de grade.
9. Faptul că arată bine indiferent ce haine poartă.
10. Modul în care caută complimente în stânga şi-n dreapta ,chiar dacă ştie că o consideri cea mai frumoasă femeie/fată din lume.
11. Ce simpatice sunt când discută sau când se ceartă.
12. Modul miraculos prin care mâna ei o găseşte întotdeauna pe a ta.
13. Zâmbetul ei.
14. Felul în care te simţi când ea te suna chiar după ce ai rezolvat ceva aiurea.
15. Felul în care zice "hai să nu ne mai certăm" chiar dacă ştie clar că în maxim o oră... 16. Felul în care te sărută după ce faci ceva drăguţ pentru ea.
17. Felul cum te sărută când îi zici "te iubesc".
18. de fapt ... doar felul cum te sărută.
19. Cum se aruncă în braţele tale când izbucneşte în plâns.
20. şi apoi cum îşi cere scuze pentru că a plâns pentru ceva atât de neimportant.
21. Pentru că te pocneşte şi se aşteaptă să te doară.
22. felul în care îşi cere scuze atunci când chiar doare... (chiar daca noi nu recunoaştem niciodată!)
23. felul în care spune: "îmi lipseşti!".
24. felul în care îţi e dor de ea.
25. felul în care lacrimile ei te fac să vrei să schimbi lumea, ca să n-o mai poată răni nimeni, niciodată...indiferent dacă le iubeşti, dacă le urăşti, vrei să dispară de pe faţa pământului sau simţi că n-ai putea trăi fără ele ... asta nu contează. Pentru că măcar o dată în viaţă, una dintre ele devine totul pentru tine. Iar atunci când vi se întâlnesc privirile, te scufunzi în adâncurile sufletului ei şi spui milioane de lucruri fără nici un cuvânt; atunci îţi dai seama că viaţa ta e iremediabil cuplată la bătăile inimii ei.

Le iubim pentru miliarde de motive. Le iubim nu cu mintea, ci cu inima. Un sentiment ....doar trăit.. "

p.s. am considerat că varianta lui Mircea Cărtărescu e arhicunoscută. Şi nici nu mă simt 100% femeie. Şi tot îmi e dor de vremurile când aveam 16 ani şi descopeream muuulte lucruri noi în fiecare zi.... şi de prietenii de atunci. Despre prietenii în altă postare :D [va urma]

Closer... everybody loves a lie

Closer -2004-
Distribuţie: Nathalie Portman(Alice), Jude Law(Daniel), Julia Roberts(Anna), Clive Owen(Larry)

"If you believe in love at first sight, you never stop looking."



E revigorant sa vizionezi un film cu replici realiste, acide, ironice, împletite cu dialoguri parcă scoase dintr-o piesă de teatru a unui scenarist neînţeles, dar care doreşte să transmită ale sale lupte interioare.
Nu degeaba a avut 2 nominalizări la Oscar(cel mai bun actor în rol secundar-Clive Owen, cea mai bună actriţă într-un rol secundar-Nathalie Portman), 5 ominalizări la Golde Globe, dintre care 2 premii câştigate(Clive Owen şi Nathalie Portman), nominalizări BAFTA unde iar a luat Clive Owen premiul acasă, în total 30 de nominalizări, dintre care 8 premii câştigate.

Acţiunea e concentrată pe vieţile a celor 4 personaje principale, care ajung să formeze toate triunghiurile conjugale posibile(combinări de 4 luate câte 2). Scenariul abundă într-un schimb de întrebări, cel mai mult m-a atras faptul că personajele par a gândi cu voce tare, în acelaşi timp având capacitatea de a-şi purta în continuare masca protectoare. Oamenii se autodistrug, căutând în derută, găsind fericirea plictisitoare dar totuşi punand-o ca scop suprem.
Dragostea este prezentată ca o obsesie, ca un lucru schimbător şi viclean, pentru că omul nu-şi poate controla emoţiile, adoră să răstălmăcească şi să-şi schimbe părerea în favoarea sa, fără ca mai apoi să fie în stare să suporte consecinţele sau să 'repare' pagubele, decât cu altă minciuna, spusă lui însuşi sau altcuiva. Cerc vicios pur...

Iar muzica din film, decorurile, schimbul de replici ambiguu şi în acelaşi timp atât de clar, te atrag ca într-un vârtej. Filmul e de genul "love it or leave it".

Până la urmă fericirea înseamnă compromis, minciună pentru a evita o ceartă... eşti prea naiv dacă vrei să existe măcar 90% sinceritate?



Alice: Lying is the most fun a girl can have without taking her clothes off... but it's better fi you do.

Daniel: So you're a divorcee...Double divorcee...I'm sorry. How do you feel?
Anna: Tired...
Daniel: I love you..... and I need to piss.

Daniel: Why didn't you lie to me?
Anna: 'Cause we said we'd always tell each other the truth.
Daniel: What's so great about the truth? Try lying for a change. It's the curency of the world.

Daniel: Cowardice. You haven't got the guts to let him hate you.

Larry: She doesn't wanna be happy.
Daniel: Everybody wants to be happy.
Larry: Depressives don't. They want to be unhappy to confirm they're depressed. If They were happy, they couldn't be depressed anymore. They'd have to go out into the world and live, which can be depressive.

Larry: You don't know the first thing about love because you don't understand compromise.

Daniel: I'm going to get cigarettes. When I get back, please tell me the truth.
Alice: Why?
Daniel: Because I'm addicted to it. Because without if we're animals. Trust me.

Just trying to be Happy...

E mai bine sa fii rănit, umilit,călcat în picioare, să înveţi ce înseamnă tristeţea,dezamăgirea şi depresia, dar să trăieşti, să experimentezi SAU să fii aparent într-un loc sigur, dar sa nu te implici, să fii inactiv doar din cauza temerilor?

Omul cât trăieşte învaţă. Şi cum altfel poţi învăţa dacă nu prin experienţe, înfrângerea temerilor şi luarea cât mai frecventă a inimei în dinţi. Căci noul nu te loveşte din cotidian. Trebuie vânat, urmărit şi constituie o provocare.

Totuşi nu toate experienţele sunt bune. Da, poţi cauta “the silver linning”, poti vedea binele intr-o mare de rău. Dar la un moment dat oboseşti sa tot cazi, sa fii lovit şi sa te arzi. Începi sa fii mai prevăzător şi totodată, poate, să pierzi oportunităţi noi.

Deci care-i soluţia? Nesăbuinţă totală şi o inimă detaşată sau echilibru şi logică? Din punctul meu de vedere, dacă prima variantă ar fi atât de uşor de găsit, toţi am apela la ea, dar cum nu prea e la îndemână, ne mulţumim şi cu a doua. Până la urmă fiecare-şi construieşte viaţa cu ajutorul propriilor decizii. Iar faptul că vrem mai mult ne ajută deopotrivă să evoluăm(în cazul în care lucrurile ies cum ne dorim), sau să facem 2 paşi înainte şi 3 înapoi(în caz contrar).

Şi bineînţeles, impulsul de a scrie cele de mai sus, că de gândit e deja “fumată” problema, mi-a venit când am descoperit piesa de mai jos. Enjoy!

Leona Lewis – Happy

I.

someone once told me
that you have to choose
what you win or lose
you cant have everything
dont you take chances
you might feel the pain
dont you love in vain
cause love wont set you free
I could stand by the side
and watch this life pass me by
so unhappy but safe as could be

CHORUS:
so what if it hurts me
so what if i break down
so what if this world just throws me off the edge
my feet run out of ground
I gotta find my place
I wanna hear my sound
donţt care about other pain in front of me
cause im just trying to be happy, yea
just wanna be happy, yea

II.

holding on tightly
just cant let it go
just trying to play my roll
slowly diasappear, oooh
well all these tears
they feel like they’re the same
just different faces, different names
get me outta here
well i can stand by the side
and watch this life pass me by
pass me by

CHORUS(...)

so any turns that I cant see
I’ll count a stranger on this road
but don’t say victim
dont say anything

CHORUS(...)